Tegola România este asociată firmei Tegola Canadese, producătorul italian ce furnizează peste 51% din totalul ţiglelor bituminoase din Europa, regăsindu-se în ierarhia primilor producători mondiali.
În cei peste 25 de ani de existență pe piața românească a materialelor de construcții, Tegola România și-a asigurat poziția de lider pentru gama de acoperișuri complete din șindrilă bituminoasă și hidroizolații. Sistemele complete și inovatoare de acoperiș propuse de Tegola, extraordinara echipă de vânzări cât și suportul logistic prompt definesc compania de la început și până azi.
Din 1996 și până astăzi Tegola România a furnizat peste 8 milioane (o medie de 35.000 de acoperișuri) de metri pătrați de șindrilă bituminoasă, către peste 12.000 de clienți finali și peste 2000 de colaboratori, distribuitori sau firme de construcții.
Dincolo de cifre, obiectivul Tegola este de a căuta și găsi soluții permanente și inovatoare, de a susține creativitatea și inventivitatea arhitecților și a răspunde exigențelor tehnice ale constructorilor.
